Te-ai intrebat vreodata sincer ce cauti?

Ascult vocile, ascult cum traiti, ascult orice imi dati voi sa ascult. Ascult simfonia stearpa a iubirilor voastre inchipuite, ascult murmrul dorintelor voastre simple ca un mar, ma privesc pe mine si stiu ca nu sunt ca voi. Daca as fi fost, as fi murit demult fiindca nu m-as fi putut suporta. Hibridul vietii mele a fost mereu ascuns de ochii vostri strambi, ca sa nu-l patati cu privirea goala. Acum, ca acel hibrid a disparut, lasandu-ma pe mine in loc, va puteti teme. Tot ce va protejeaza este corpul pe care mi l-ati dat sa-l port, care vine la pachet cu constiinta. Corpul asta doare, imi chinuie mintea. Il vad, exista si ma inchide in capcana lui pana cand voi triumfa in lupta tacuta, nestiuta in care ma aflu cu el de mii de ani, si voi zbura departe. Va voi vedea atunci pe toti furnicand pe strazi simetrice si naïve. Va voi vedea stand la semafoare, pierzand timp pretios holbandu-va hipnotic si bolnav la culorile acelui stalp inexpresiv. Culori pe care eu nu le voi mai recunoaste, culori pe care le voi denigra doar pentru ca au legatura cu voi. Atunci, cand voi inota la suprafata si voi invinge valurile cosmice ale inchisorii, ii voi spune verdelui-galben si maroului- roz, fiindca nu va mai conta. Imi voi aminti atunci sa respir sub apa, sa sfidez legile fizice, sa fac sute de lucruri odata, sa ma transform intr-un cub cat timp sunt o sfera, sa cant singura pe doua voci, sa fiu androginul, sa fiu cine vreau. Pana atunci, musc cu ungiile asfaltul gresit si ma tarasc arhaic printre ruinele unei victorii, ascult idealuri strambe si plang la melodrame. Ma invart alaturi de voi intr-o lume a uratului si simt ameteala si greutatea cum se lupta si ele sa-mi acapareze corpul. Va urasc pentru ca depind de voi, va urasc si uneori va admir munca. Dar nici cuvintele din fiecare limba nu sunt destule pentru a reda anii pe care i-am trait si ii voi trai inainte si dupa voi. Semintele capsunelor nu ajung, cliseele, stereotipurile, nimic nu poate numara eternitatea mea.